Arhiva pentru aprilie, 2018

Activitate cultural-educativă cu genericul „Învierea lui Hristos – bunătate și lumină”

În contextul sărbătorilor pascale, șeful interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, doamna Lucia Caciuc, împreună cu specialistul în problemele socio-educative comunitare, doamna Iulia Roșca, au participat la activitatea cultural-educativă Învierea lui Hristos – bunătate și lumină”. În cadrul activității, copiii care frecventează Centrul comunitar pentru copii și tineri Vatra” din sectorul Buiucani, au adus atmosferă feerică în instituție, bucurând cu cântece și poezii și ceilalți invitați: șeful DPDC sectorul Buiucani, doamna Mija Olesea, reprezentanții societății cu răspundere limitată, Fidesco, AGRI-Proiect și Moldretail Group. Prin activitatea desfășurată copiii și-au dorit să transmită oaspeților căldură, speranță, bucurie și un Paște fericit alături de cei dragi.

Expoziţie a lucrărilor confecţionate de copiii aflaţi în situaţii de risc

În contextul sărbătorilor de Paşte, Primăria municipiului Chişinău de comun cu Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului organizează  o expoziţie pascală cu vânzare a lucrărilor confecţionate manual de copiii din familii social-vulnerabile, aflaţi în situaţii de risc sau rămași fără ocrotire părintească.

Inaugurarea expoziţiei va avea loc miercuri, 4 aprilie 2018, cu începere de la ora 10.00, în holul sediului Primăriei municipiului Chişinău (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 83).

Evenimentul se organizează în scopul promovării tinerelor talente şi oferirea șanselor egale și nondiscriminării, precum și evidențierea eforturilor depuse de pedagogii care activează în centrele comunitare pentru copii și tineri, centrele de zi specializate și centrele de plasament din municipiul Chișinău.

Ziua Internaţională de conştientizare a autismului marcată de Serviciul social „Asistență Personală” din subordinea DMPDC

Ziua Internațională de conștientizare a autismului (World Autism Awareness Day) se desfășoară cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de promovare a unei mai bune înțelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare al publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora.
Pentru marcarea acestei zile Serviciul social „Asistență Personală” din subordinea Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, în colaborare cu Centrul de zi de resocializare și dezvoltare a copiilor cu nevoi speciale „Atenție” a organizat diverse activități distractive pentru copii, cu implicarea animatorilor. Activitatea a inițiat cu cuvântul de salut a șefului interimar al Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, doamna Lucia Caciuc.
Copiii au fost receptivi, au participat activ în activități și au creat o atmosferă pozitivă, iar la final au primit cadouri oferite de Misiunea Biblică „Micul Samaritean”.

Read the rest of this entry »

Expoziție pascală în incinta Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului

Astăzi, 2 aprilie 2018, specialistul în problemele socio-educative comunitare însoțit de pedagogii, care activează în centrele comunitare pentru copii și tineri din cadrul Direcției pentru protecția drepturilor copilului sectorul Buiucani, au expus diverse lucrări cu tematică pascală în holul DMPDC. Angajații, vizitatorii, beneficiarii, ș. a., care vor păși pragul instituției vor avea posibilitatea să admire lucrări efectuate manual de copiii care frecventează centrele comunitare pentru copii și tineri.

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului 2018

Foto-simbol: http://oficialmedia.com
În fiecare an, pe data de 2 aprilie, Organizația Națiunilor Unite dedică această zi autismului, în speranță că va creşte astfel nivelul de informare a oamenilor cu privire la nevoile speciale pe care le au pacienții şi familiile lor.
Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, care poate apărea la naştere sau până în jurul vârstei de doi ani. Autismul este un sindrom comportamental caracterizat prin dificultăţi în comunicare şi limbaj.
Afecțiunea nu se poate vindeca, dar printr-o intervenție timpurie până la jumătate dintre copiii diagnosticați ajung să aibă o viață independentă. Fără terapie, însă, simptomele se agravează în timp, iar implicarea familiei, precum și a specialiștilor specializați în lucru cu copiii care suferă de această afecțiune în terapie se dovedește și ea vitală pentru recuperare.

Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului a generalizat raportul pe anul 2017 cu privire la asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului

Foto-simbol: ghanatalksbusiness.com

În 2017, Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului a înregistrat și evaluat 594 sesizări privind cazuri suspecte de violență față de copii, dintre care în cazul a 332 copii abuzul s-a confirmat.
Cele mai multe cazuri sunt de neglijare (45%), urmate de abuzul fizic (33%) și cel psihologic (21%). Cei mai expuși abuzului sunt copiii cu vârsta între 11-15 ani (42%), urmați de copiii cu vârsta cuprinsă între 0-7 ani (30%). De cele mai multe ori abuzatorii sunt persoane apropiate copiilor: 57% – părinți și 12% -rude.
Cooperarea între specialiști, membri ai echipelor multidisciplinare (asistenți sociali, polițiști, lucrători medicali, cadre didactice, angajați ai serviciilor specializate etc.) este foarte importantă de la primele etape de intervenție până la soluționarea definitivă a cazului.
Pentru a eficientiza procesul de cooperare intersectorială, DMPDC în parteneriat cu instituțiile responsabile din domeniul sănătății și securității publice, a asigurat protecția copiilor și în afara orelor de program.
La fel, au fost revizuite acordurile de colaborare cu un șir de organizații neguvernamentale ce prestează servicii de plasament temporar pentru copii în municipiul Chișinău, asigurând astfel plasamentul de urgență pentru toți copiii care s-au aflat în pericol iminent pentru viața și sănătatea lor. Pe parcursul anului 2017 au fost plasați de urgență în familia extinsă sau în serviciile sociale din mun. Chișinău 94 copii, dintre care doar (2%) sunt din municipiu.
În rezultatul aplicării mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului numărul copiilor victime identificați a crescut cu circa 30% în comparație cu anul precedent.

Căutare în site
Ajută un copil!
Ajuta un copil