Activități pe interesul și placul copiilor desfășurate pe parcursul verii de către Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului, sector Centru

100_3964

…cu gândul la fiecare copil

Vara este anotimpul cel mai așteptat de copii. Din păcate însă nu toți copiii se pot bucura din plin de vacanță, în special copiii din familii social vulnerabile. Pornind de la această  constatare, Direcția   pentru Protecția Dreptruilor Copilului, sector Centru al capitalei a inițiat un  plan de activități  pentru vară care ar oferi posibilitatea, în special  copiilor din familii defavorizate, să petreacă cât mai distractiv și util timpul. Astfel,  în prima lună de vacanță, au fost organizate  două activități sportive în aer liber: Turneul la mini-fotbal și ”Starturi Vesele”  între  echipe de copii care  frecventează  Centrele comuniatre  din sector. Spiritul de luptă,  voia bună, veselia și premiile câștigate  de copii au fost cuvintele  cheie pentru aceste activități sportive.

O altă activitate care poate pretinde drept model de colaborare între sectorul public și cel privat este parteneriatul dintre Direcția pentru Protecţia Drepturilor Copililui, Pretura sectorului Centru și  administraţia bazinului ”Aqua Parc Capitala ”SRL.

Ce poate fi mai ademenitor vara, pentru copii, decât o joacă și zbenguială într-o piscină răcoroasă? Astfel, acest parteneriat dezvoltat pe parcursul ultimelor două veri,  oferă posibilitatea  săptămînal, circa 100 de copii din sectorul Centru să frecventeze  gratuit o piscină modernă din capitală.  În fiecare zi, timp de  două luni, copiii  au  avut parte de multă  distracție și odihnă pe cinste. De menționat că pedagogii centrelor comunitare au selectat  copii atît din cele mai nevoiașe pături sociale, cît şi copiii care pe parcursul anului s-au evidenţiat în activitatea centrelor. Mulți dintre ei au remarcat că sunt pentru prima dată la o piscină și că își vor aminti cu multe emoții de zilele petrecute aici.

       Cu adevărat, fiecare copil merită tot ce e mai bun, indiferent de statutul său social!

În sectorul Centrul al capitalei activează 7 centre comunitare cu profil estetic şi 3 centre cu profil sportiv. Zilnic aici sunt aşteptaţi toţi copii care doresc să se încadreze în diferite activităţi cum ar fi: teatru, artizanat, muzică, jurrnalism, dans, sport ş.a .

Scrie un comentariu