Arhiva pentru categoria ‘Util pentru tine’

Știi care sunt drepturile tale?

Tu ai dreptul…!

Ce este violenţa?

Această pagină este pentru tine şi te ajută să înveţi:

  • Cum să recunoşti violenţa.
  • Cum să previi violenţa.
  • Cum să reacţionezi atunci când cineva este violent cu tine sau cu prietenii tăi.

Ce este violenţa?

Violenţa are loc atunci când cuvintele sau faptele unei persoane sperie, provoacă durere şi suferinţă altei persoane. De asemenea, atunci când cineva ameninţă că va lovi sau va face rău altcuiva. Din păcate, mulţi copii şi adolescenţi din întreaga lume, inclusiv, din Republica Moldova, suferă din cauza violenţei

Ştiai că…?

  • Fiecare copil are dreptul să trăiască într-o lume fără violenţă.
  • În 1989, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la drepturile copilului, care interzice aplicarea oricărei forme de violenţă împotriva copilului. Conform acestei Convenţii, copil este orice persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
  • În Republica Moldova există legi care protejează copiii de violenţă. Printre acestea sunt Legea privind drepturile copilului şi Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Există mai multe tipuri de violenţă: emoţională, fizică, sexuală, neglijare.

Unele acţiuni sau cuvinte ale altor oameni îţi pot provoca durere emoţională.
Acest lucru se întâmplă atunci când cineva:

  • strigă la tine;
  • te porecleşte sau te numeşte cu alte cuvinte urâte;
  • îţi spune că nu eşti bun(ă) de nimic;
  • te imită într-un mod urât sau îţi arată gesturi indecente;
  • te ignoră sau te respinge.

Violenţa emoţională are loc atunci când un copil este numit cu cuvinte jignitoare, poreclit, ameninţat, intimidat, izolat sau atunci când nevoile copilului sunt ignorate.

Read the rest of this entry »

Cum să înveţi să comunici mai eficient?

A învăţa să comunici mai eficient este posibil. Această abilitate poate fi dezvoltată prin intermediul exerciţiilor, aşa cum pot fi dezvoltaţi muşchii corpului. Dintre toţi oamenii, doar foarte puţini pot comunica degajat, eficient şi fără conflicte de la bun început. Marea majoritate, însă, învaţă să facă acest lucru şi cel mai bine este să înveţe nemijlocit în procesul de comunicare.

La baza unei comunicări eficiente stau câteva reguli generale:

  • Dă dovadă de interes sincer faţă de alte persoane. Un om care nu dă dovadă de interes faţă de semenii săi, faţă de oameni, se confruntă cu dificultăţi mai mari în viaţă şi îi nedreptăţeşte mai mult pe alţii.”
  • Încearcă să identifici calităţile persoanei cu care comunici şi să recunoşti, să lauzi cu sinceritate aceste calităţi. Oferă-le oamenilor şansa de a se simţi importanţi şi unici.
  • În loc să judeci oamenii, încearcă să înţelegi de ce aceştia procedează anume aşa şi nu altfel. Va fi mai eficient, decât să-i critici sau să-i judeci. Critica îl face pe om să adopte o atitudine defensivă şi să se îndreptăţească, dar nu să mediteze.
  • Fii binevoitor, amabil, zâmbeşte.
  • Adresează-te oamenilor pe nume şi reţine că pentru fiecare numele este cel mai important şi mai plăcut cuvânt.
  • Vorbeşte despre lucruri care sunt interesante pentru interlocutorul tău.
  • Fii un bun ascultător, stimulând astfel dorinţa omului de a vorbi despre el.
  • Dă dovadă de respect şi răbdare faţă de opinia altora. Nu utiliza expresii de genul: „Nu înţelegi nimic!”, „Ai nişte concepţii absolut învechite!”, „E absurd să crezi aşa!”. Exprimându-te negativ faţă de părerile, gusturile şi obiceiurile altei persoane, o jigneşti, îi denigrezi personalitatea. În plus, de cele mai multe ori judecăm oamenii după noi înşine, însă este important să nu uiţi că oamenii au concepţii diferite despre viaţăşi au dreptul , ca şi tine, la altă părere.
  • Ascultă mai mult decât vorbeşti.
  • Încearcă cu adevărat să te pui în situaţia celuilalt şi să vezi lucrurile din punctul lui de vedere.
  • Cum să-i sugerezi cuiva că a greşit fără să-l jigneşti?
    • întreabă-l, ce crede el despre fapta sa;
    • începe prin a-l lăuda, menţionează lucrurile care îi reuşesc şi abia după aceea spune-i despre greşeala lui, dar fără a generaliza („Întotdeauna faci aşa!”) şi fără a atenta la personalitatea omului („Nu ţi-a ieşit nimic, pentru că eşti un leneş!”);
    • nu critica niciodată pe cineva în prezenţa altor persoane – nu vei face decât să-l umileşti; mai bine ar fi să discutaţi între patru ochi.

Read the rest of this entry »

Implică-te și semnalează fiecare caz de violență în public asupra copiilor

Zilnic, suntem martori la scene în care părinții își pălmuiesc copiii, strigă la ei sau îi bruschează în locuri publice. Puțini dintre noi însă realizează că violența distruge copilăria. De aceea, aplicarea violenței în public din partea părinților nu trebuie să ne lase indiferenți.

Este foarte important ca, atunci când vedem că un părinte își lovește copilul, să acționăm. Specialiștii de la Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) menționează că trebuie să discutăm cu părintele și să-i spunem că ceea ce face este o încălcare a legii și că, dacă nu încetează, vom fi nevoiți să chemăm poliția. S-ar putea ca părintele să nu cunoască alte metode de disciplinare a copilului și nici faptul că disciplinarea violentă a copilului este interzisă prin lege.

Totuși, trebuie să cunoaștem cum să intervenim într-un caz de abuz asupra copilului. Trebuie să ținem cont de următoarele lucruri:

  • să ne adresăm calm părintelui, privindu-l în ochi și a fără a recurge la învinuiri sau amenințări;
  • să nu atingem nici părintele, nici copilul, pentru a nu amplifica agresivitatea;
  • să păstrăm distanța, inclusiv pentru a ne proteja de o eventuală agresiune.

Consecințele umilirii copilului în public

Potrivit specialiștilor de la CNPAC, umilirea este o experiență dureroasă pentru copil, întrucât depășește capacitatea lui de a se apăra și de a elabora rușinea și vina pe care o implică. Copiii umiliți se simt într-atât de rușinați, încât ar dori să dispară.

Umilirea copilului în public, pe termen scurt, va determina „cumințirea” acestuia și, cel mai probabil, încetarea comportamentului nedorit. Pe termen mediu și lung însă poate afecta:

  • Echilibrul emoțional (anxietate, depresie, afectarea imaginii de sine, ostilitate, incapacitatea de a empatiza sau trăirea intensă a emoțiilor negative);
  • Capacitatea cognitivă/de învățare (dificultate de concentrare, dificultate de memorare și evocare, lipsa inițiativei, dificultatea de a lua decizii etc.);
  • Starea de sănătate (ticuri, tulburări de vorbire (balbism), tulburări de somn, tulburări alimentare, tulburări cardiovasculare, ulcer, diabet etc.);
  • Atitudinea față de propria persoană și relațiile interpersonale (regresie, ostilitate sau agresiune față de alte persoane sau față de sine, accese de furie, implicare în activități compulsive sau de distanțare față de ceilalți pentru a-și gestiona tensiunea emoțională, sfidarea regulilor sau a autorității, minciună, manipulare).

Read the rest of this entry »

Acesta sunt EU!

Când este copilul pregătit să rămână singur acasă? 6 reguli pentru siguranţa sa

Când este copilul pregătit să rămână singur acasă? Această întrebare are mai multe răspunsuri. Depinde de fiecare copil în parte, de maturitatea, judecata şi de nivelul de confort la ideea ca este singur acasă şi trebuie să se descurce.

Atunci când vrei să-ţi laşi copilul singur acasă începe gradat. Vorbeşte cu el, explică-i ce se întâmplă, întreabă-l cum se simte. Lasă-l singur pentru perioade scurte de timp, apoi măreşte-le gradat.

Dacă aţi hotarât că este timpul ca cel mic să se descurce singur acasă, după ce vine de la şcoală, iată 6 reguli pe care trebuie să le ştie.

  1. Planul de urgenţă

În caz de pericol (incendiu), copilul trebuie să ştie că primul pas este să telefoneze la 901 şi apoi să părăsească locuinţa şi să alerteze vecinii. De asemenea, ţine o trusă de prim ajutor la îndemâna şi învaţă-l să o folosească. Daca nu se poate descurca, poate să ceară ajutorul unui vecin/prieten (cu care aţi vorbit în prealabil).

  1. Telefonul de siguranţă

Imediat ce ajunge acasă, copilul trebuie să sune un părinte sau alt adult stabilit în prealabil, să anunţe că a ajuns acasă cu bine. Apoi să-şi urmeze programul de lecţii, gustare, joaca.

  1. NU răspunde la numere necunoscute

Dacă copilul este suficient de mare să ramână singur acasa, ar fi bine să aibă şi un telefon mobil. Regula este să nu sune de pe el decât părinţii sau alt adult stabilit în prealabil de către bunici, unchi, prieteni etc. Copilul trebuie să ştie că nu are voie să răspundă la telefon decât la persoanele cunoscute. Dacă nu ştie numărul de telefon sau nu se afişează numărul, nu trebuie să răspundă. De asemenea, nu trebuie să răspundă la telefonul fix. Daca ai robot se va înregistra mesajul, dacă nu, cine are o urgenţă vă poate găsi şi pe mobil.

  1. NU părăseşte casa (decât în cazuri de urgenţă) şi nu deschide uşa necunoscuţilor

Copilul nu are voie să iasă din casă fără să ceară acordul părinţilor înainte. Excepţie sunt doar cazurile de urgenţă, precum incendiul. Vorbiţi despre lucrurile la care trebuie sa fie atent pe stradă. Să nu vorbească cu necunoscuţii, să nu plece cu ei etc. De asemenea, nu are voie să deschidă uşa la necunoscuţi. Read the rest of this entry »

Recomandări pentru siguranța copiilor

Învață copilul să:

  • nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere;
  • se salveze în caz de incendiu sau alt pericol;
  • anunțe la 901 orice situație care îi pune viața în pericol.

Pentru siguranța copilului tău:

  • păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
  • înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
  • nu îl lăsa singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
  • odată cu creșterea, învăţă-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.

Învață copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

  • dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
  • dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la  901 (numărul unic pentru urgențe) și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
  • ATENȚIE! nu trebuie să se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
  • dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
  • atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Read the rest of this entry »

Cunoaşte-ţi drepturile !

  • Fiecare copil are dreptul la educaţie;

  • Fiecare copil are dreptul la viaţă şi la dezvoltare;

  • Fiecare copil are dreptul la identitate;

  • Fiecare copil are dreptul la o familie;

  • Fiecare copil are dreptul la odihnă, la vacanţă şi la activităţi recreative potrivite vârstei sale şi dreptul de a participa liber la viaţa culturală şi artistică;

  • Fiecare copil are dreptul la libera exprimare, libertate de gândire, conştiinţă şi religie;

  • Fiecare copil are dreptul la respectarea vieţii private, la protecţia onoarei şi reputaţiei sale;

  • Fiecare copil trebuie să fie protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz fizic sau mental, abandon sau neglijenţă, rele tratamente sau exploatare, inclusiv abuz sexual;

  • Copiii cu dizabilităţi au dreptul la o viaţă împlinită şi decentă, la asistenţă medicală, la instruire şi educaţie specială;

  • Orice copil are dreptul la asistenţă socială;

  • Fiecare copil are dreptul la un trai decent.

Copilul este considerat, prin prisma Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, o fiinţă umană cu drepturi depline, un individ al societăţii.

Drepturile copiilor

clip_image002-300x232Copilul are dreptul la viaţă.

Copilul are dreptul la familie. 

Copilul are dreptul la grijă şi apărare din partea statului, dacă lipseşte grija din partea părinţilor.

Copilul are dreptul să frecventeze şcoala şi să înveţe.

Copilul are dreptul la egalitate.

Copilul are dreptul să-şi exprime propria opinie.

Read the rest of this entry »

Căutare în site
Ajută un copil!
Ajuta un copil
Arhiva articolelor