Telefonul copilului
image_viewer
Sigur Online
Untitled-2
Internet sigur
internet-sigur.png
Servicii sociale
Untitled-1
Galerie video

galerie-video.png

Galerie foto

galerie-foto.jpg

Competiția sportivă „Familia olimpică” în contextul Zilei Internaționale a Familiei 2018

La data de 15 mai 2018, Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului în parteneriat cu Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport și Asociația Obștească „New Hope Moldova” a desfășurat Competiția sportivă „Familia olimpică” cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, având drept scop de a sensibiliza opinia publică şi de a sublinia importanţa familiei pentru dezvoltarea fizică, spirituală, morală, personală şi socială a copilului.

Prin organizarea acestei activități, Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului împreună cu partenerii săi a dorit să consolideze societățile incluzive pentru familie și copil, fortificarea respectului și unității între membrii familiei prin prisma jocurilor de grup, promovarea modului sănătos de viață în rândul copiilor și familiilor acestora.

În cadrul Competiției sportive „Familia olimpică” s-au desfășurat diverse aplicații demonstrative de grup cu implicarea copiilor care frecventează cercurile sportive și centrele comunitare pentru copii și tineri din subordinea DMPDC, precum și alte probe: starturi vesele, lupta națională „Trânta”, concursul familiilor, tragerea otgonului, unde au participat părinții împreună cu copiii lor, totodată copiii au fost distrați de 2 animatori, care au menținut atmosfera veselă și activă.

La eveniment au participat 250 de copii din serviciile sociale a DMPDC, precum și reprezentanți ai autorităților centrale: Guvernul Republicii Moldova; Inspectoratul general de poliție; Direcția generală educație, tineret și sport; Mitropolia Moldovei; ONG-uri care activează în domeniul protecţiei copilului; societăți pe acțiuni,  ș. a.

Activitatea a inițiat cu mesajul de felicitare a șefului interimar al DMPDC, doamna Lucia Caciuc, ulterior au fost prezentate echipele.

Cele mai pregătite echipe s-au ales cu diplome, medalii și cupe, iar sponsorii evenimentului le-au oferit cadouri. Surpriza cea mare a fost o tortă personalizată, oferită cadou, de către Compania Panilino”.

Activitatea respectivă a contribuit la eficientizarea relaţiilor copil – părinte, a consolidat, de asemenea, suportul comunitar format din familie și autoritățile responsabile pentru crearea unui mediu favorabil de dezvoltare a copilului în mediul familial.

Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului exprimă mulțumiri partenerilor – Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport și Asociația Obștească „New Hope Moldova” pentru suport și susținere în organizarea activității dedicate Zilei internaționale a familiei, precum și sponsorilor – Compania de construcție „Basconflux”, Fabrica Viorica Cosmetics, ONG Rotary Club, Compania Neocomputer Grup SRL, Compania Panilino, Compania Acvila grup carpet, Compania Maicom, Agenția Moldsilva, AO Concordia. Proiecte sociale, Asociația obștească S.O.S. Minor, Asociația obștească Asociația Surzilor din RM, Librăria On-line Bestseller, Centru educativ- cultural francofon din Chișinău, Compania Alfa-Nistru, Ari-Dami SRL, Compania OM, Compania Insecurity, Moldiconbank, Toyland.md, Întreprinderea municipală Piața Centrală, pentru ajutorul material și financiar, astfel împreună am reușit să aducem zâmbete și clipe de fericire copiilor și părinților acestora.

 

Scrie un comentariu

Căutare în site
Ajută un copil!
Ajuta un copil

Arhiva articolelor