Comunicat de presă. La data de 15 mai, 2013, va fi organizată sărbătoarea consacrată Zilei Internaţionale a Familiei

Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului organizează la data de 15 mai curent, începând cu orele 16.00,  sărbătoarea dedicată Zilei Internaţionale a Familiei cu genericul „Familia creează valori, valorile creează familia” .

Evenimentul va avea loc în incinta Centrului de cultură şi artă „Ginta Latină” (str. Sfatul Ţării, 18). La acţiune vor fi prezenţi oaspeţi oficiali şi membri ai comitetului organizatoric. Printre invitaţi sunt reprezentaţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familie, a Primăriei municipiului Chişinău şi alte persoane de onoare.

În cadrul concertului vor evolua copii talentaţi din Centrele de plasament şi Centrele Comunitare pentru copii şi tineri, precum şi artişti autohtoni celebri.

Scopul evenimentului este promovarea valorilor spirituale ale unei familii sănătoase aşa ca dragostea, respectul reciproc, bună-cuviinţa, responsabilitatea şi moralitatea.

Prin desfăşurarea Sărbătorii cu genericul „Familia creează valori, valorile creează familia” se reflectă ideea atragerii atenţiei publice asupra problemelor actuale ale familiilor şi încurajarea cetăţenilor de a respecta şi a promova valorile fundamentale ale familiei în viaţa cotidiană.

Ziua Internaţională a Familiei este celebrată în conformitate cu
decizia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată din 20 septembrie 1993. Începând cu anul 2010, Ziua Familiei a devenit sărbătoare naţională şi în Republica Moldova.

Scrie un comentariu

Căutare în site
Ajută un copil!
Ajuta un copil