Masa rotundă cu genericul „Parteneriate publice – private în dezvoltarea serviciilor sociale pentru copil şi familie”.

IMG_6174

Evenimentul a avut loc la data de 25 noiembrie 2013, în incinta Primăriei municipiului Chişinău şi a fost organizat de Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului în parteneriat cu Organizaţia „CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie”.

La masa rotundă au participat: Dl Dorin Chirtoacă, Primar general al municipiului Chişinău, E.S. Dl Philip Batson, Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, reprezentanţii Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi subdiviziunilor acesteia, Ministerului sănătăţii, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Asociaţiei „CCF Moldova”, „Hope and Homes for Children” Marea Britanie, UNICEF Moldova şi altor organizaţii naţionale şi internaţionale care activează în domeniul protecţiei copilului.

Întrunirea organizată cu scopul eficientizării relaţiilor de cooperare dintre instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale în vederea îmbunătăţirii continue a sistemului de protecţie a copilului a fost una constructivă. Toate subiectele propuse au iscat numeroase dezbateri şi discuţii, fapt ce demonstrează interesul participanţilor faţă de problemele abordate. Invitaţii au apreciat pozitiv evenimentul, mulţumind organizatorilor pentru o asemenea întrunire.

 

Scrie un comentariu

Căutare în site
Ajută un copil!
Ajuta un copil