Serviciul social „Echipa Mobilă” – suport la domiciliu gratuit pentru copiii cu grad mediu sau sever de dizabilitate

Poza-simbol:covorasulfermecat.ro
Serviciul social „Echipa Mobilă” din subordinea DMPDC reprezintă un serviciu specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi, care oferă asistenţă socială, psihologică, logopedică, terapeutică şi suport la domiciliul beneficiarilor, în baza nevoilor identificate ale acestora, precum şi consiliere şi suport persoanelor implicate în procesul de incluziune a acestora.
Beneficiari ai Serviciului sunt copii cu dizabilităţi, cu grad mediu sau sever, selectați în conformitate cu criteriile de admitere a beneficiarilor la servicii prestate în cadrul serviciului de către echipa multidisciplinară de specialişti, şi persoane implicate în procesul de incluziune a acestora.
Scopul Serviciului este îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarului prin servicii de consiliere, recuperare şi reabilitarea psihosocială, în vederea creşterii gradului de autonomie personală, de prevenire a instituţionalizării şi incluziune socială.
Obiectivele Serviciului sunt următoarele:
1) dezvoltarea abilităţilor beneficiarilor pentru o viaţă independentă în comunitate;
2) dezvoltarea abilităţilor de îngrijire şi suport acordat persoanelor implicate în procesul de incluziune socială a beneficiarului;
3) asigurarea socializării beneficiarilor, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea şi accesul la resursele şi serviciile existente în comunitate.
Pentru informații suplimentare referitor la admiterea în serviciu contactați administrația la nr. de tel: 022 56-98-88.

Scrie un comentariu