Arhiva pentru februarie, 2017

Parfum de primăvară în Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului

În ajunul zilei de 1 martie un grup de pedagogi care activează în Centrele Comunitare pentru Copii şi Tineri din sectorul Râşcani au adus primăvara în Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Pedagogii împreună cu copiii care frecventează CCCT au confecţionat mărţişoare şi diverse lucrări care desemnează sosirea celui mai colorat şi aşteptat anotimp – primăvara.
Încă din antichitate mărţişorul se dăruia persoanelor dragi. Tinerii împleteau doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. Roşul simbolizează dragostea pentru frumos, iar culoarea albă exprimă puritatea ghiocelului, vestitorul primăverii. Tradiţia spune că mărţişorul se poartă până când apar primele semne ale primăverii, iar apoi se leagă de ramura unui copac, pentru a avea un an roditor.

Read the rest of this entry »

Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului anunţă desfăşurarea probei scrise şi a interviului în cadrul concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante de şef adjunct

În baza dosarelor examinate şi în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la ocuparea funcţiei publice vacantă prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 11 martie 2009, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, anunţă desfăşurarea probei scrise şi interviului.

Lista candidaţilor admişi la concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de şef adjunct:

  1. Dănilă Vladimir
  2. Oceretnîi Sergiu
  3. Macari Valeriu

Proba scrisă se va desfăşura la data de 03.02.2017 cu începere de la orele 13.30, interviul se va desfăşura la data de 03.02.2017, cu începere de la ora 14.30, în incinta Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului.

Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului anunţă desfăşurarea probei scrise şi a interviului în cadrul concursului pentru ocuparea funcţiei publice vacante de şef adjunct

În baza dosarelor examinate şi în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la ocuparea funcţiei publice vacantă prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 201 din 11 martie 2009, Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, anunţă desfăşurarea probei scrise şi interviului.

Lista candidaţilor admişi la concursul pentru ocuparea funcţiei vacante de şef adjunct:

  1. Josan Vasile
  2. Vacarciuc Vadim

Proba scrisă se va desfăşura la data de 03.02.2017 cu începere de la orele 13.30, interviul se va desfăşura la data de 03.02.2017, cu începere de la ora 14.30, în incinta Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului.

Seminar de informare „Relaționarea copilului cu autism în cadrul familiei și societate. Incluziunea copilului cu TSA (Tulburări din Spectrul Autismului)”

La data de 24 februarie 2017, în incinta Serviciului Social „Asistență Personală” s-a desfășurat seminarul cu tematica „Relaționarea copilului cu autism în cadrul familiei și societate. Incluziunea copilului cu TSA” (Tulburări din Spectrul Autismului).

La activitate au participat 23 de solicitanți din cadrul Serviciului respectiv, care au fost instruiți de specialiștii Asociației Obștești „SOS Autism”, Aliona Dumitraș, director executiv; Olga Guzun, manager relaţii cu publicului; Anastasia Para, administrator; precum şi specialiştii Serviciului Social „Asistență Personală”, Ana Colomita, Marina Gorea, Olesea Exarenco, Ada Ureche, Valentina Madan, Tatiana Plucci şi Ion Frunze.

La seminar participanţii au fost informaţi despre specificul și dificultățile comportamentului copilului cu autism în cadrul familiei, comportamentul copilului cu autism în instituțiile educaționale şi dezvoltarea abilităților și capacităţilor de autodeservire a copiilor cu autism.

Read the rest of this entry »

ANUNŢ pentru ocuparea funcţiei vacante de Asistent social al Serviciului Asistenţă Parentală Profesionistă

Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului  anunţă concurs pentru suplinirea funcţiei vacante de Asistent social responsabil de serviciu.

                                                                                                                                   Atribuţii de serviciu:

  1. Elaborează planul individual de asistenţă a copilului înainte de plasarea acestuia în serviciu, conform rezultatelor evaluării necesităţilor de asistenţă şi dezvoltare ale copilului;
  2. Realizează potrivirea competenţelor profesionale, a termenelor şi condiţiilor în care a fost aprobat asistentul parental profesionist cu necesităţile de asistenţă şi devoltare ale copilului;
  3. Pregătirea psihologică a familiei şi a copilului spre reintegrare şi monitorizarea acestora în perioada postreintegrare;
  4. Organizează activităţi cu beneficiarii serviciului APP (seminare, mese rotunde, şcoli de vară ect.);
  5. Elaborează rapoarte periodice privind serviciului APP.

    Cerinţe:

  • studii superioare în domeniul: pedagogiei, psihologiei, psihopedagogiei, asistenţei sociale, medicinei;
  • experienţă profesională în domeniu cel puţin 1 an;
  • cunoştinţe de operare PC (calculator).

   Pentru aplicare vor fi prezentate:

  • Copia Buletinului de identitate;
  • Copia Diplomei de studii superioare;
  • Carnetul de muncă.

Date de contact: Chişinău str. A. Vlăhuţă, 3, telefon:

(022) 22-60-98,  CV-ul va fi expediat pe adresa electronică , cu menţiunea „asistent social responsabil de  serviciul asistenţă parentală profesionistă”

Seminar cu genericul “În goană după bogăţii, am uitat c-avem copii”

Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului din sectorul Rîşcani a organizat un seminar cu genericul “În goană după bogăţii, am uitat c-avem copii”, destinat pedagogilor organizatori şi conducătorilor de cerc care activează în Centrele Comunitare pentru Copii şi Tineri din municipiul Chişinău.

Seminarul a fost deschis de şeful Direcţiei pentru protecţia drepturilor copilului, doamna Sorina Miron, ulterior specialistul principal în protecţia copilului aflat în conflict cu legea, domnul Sergiu Oceretnîi şi specialistul superior, Biroul Siguranţă Copii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Rîşcani au împărtăşit din experienţa sa tuturor participanţilor prezenţi la activitate.

La seminar au participat reprezentanţii Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, doamna Aurelia Pospai, care a vorbit despre problemele psihologice ale copiilor cu părinţii plecaţi peste hotare, doamna Natalia Terteac a prezentat o informaţie cu genericul: „Migraţia părinţilor la muncă peste hotarele republicii şi efectele ei asupra copiilor”.

Turneul Internaţional de Lupte Greco-Romane „Invită Nicolai Grehov” la cea de-a V-a ediţie

Astăzi, 24 februarie 2017, şeful interimar al Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, doamna Rodica Terehovschi împreună cu specialiştii Direcţiilor pentru Protecţia Drepturilor Copilului de sector au participat la deschiderea solemnă a Turneului Internaţional de Lupte Greco-Romane Invită Nicolai Grehov”.

Turneul este organizat anual în luna februarie, de către Nicolai Grehov, pedagog organizator în cadrul Centrului Comunitar pentru Copii şi Tineri Spartanii din sectorul Râşcani.

Read the rest of this entry »

Comportamente riscante ale copiilor pe Internet

Luând în consideraţie importanţa siguranţei copiilor pe Internet, impusă de nivelul înalt de dezvoltare a tehnologiilor informaţionale şi accesul sporit al copiilor la internet, portalul siguronline.md vine cu diverse sfaturi utile pentru părinţi:

Divulgarea datelor personale

Copiii sunt expuși ademenirilor atunci când își afișează datele personale și informațiile personale despre ei pe rețele sociale sau pe chat-uri. Aceste date sunt utilizate de către infractori în procesul de ademenire. Infractorii folosesc o gamă variată de metode pentru a colecta date personale, de la date deja publicate online, până la folosirea programelor dăunătoare.

Sfat: Atenționați copilul că fotografiile încărcate pe diferite site-uri sau pe reţele sociale pot fi preluate de persoane rău intenţionate. Dacă în fotografie se conţin elemente clare de identificare a domiciliului sau programului familiei, situaţia devine periculoasă atât pentru copil cât şi pentru membrii familiei. Învățați copilul să nu ofere informații personale cum ar fi numele, numărul de telefon, adresa de email, școala la care învață.

Comunicarea cu străinii

De multe ori persoanele de pe Internet nu-şi comunică numele real, vârsta, ocupaţia şi îşi creează un profil care nu corespunde realităţii. Este greu de intuit cine se poate ascunde sub masca unei persoane care se prezintă drept una atentă, prietenoasă şi spirituală când comunică virtual cu un copil. Printre oamenii buni şi decenţi s-ar putea pomeni şi persoane care se folosesc de încrederea altora pentru a-şi satisface propriile scopuri.

Sfat: Învățați copilul să nu se încredinţeze într-u tot persoanelor cu care comunica online, să nu se grăbească să se întâlnească pe viu cu persoanele cunoscute pe Internet. Oricât de prietenoasă și plăcută ar părea o persoană pe Internet, ea poate fi absolut altfel în viața reală. Ceea ce povestesc pe Internet oamenii despre viața lor privată, este destul de greu de verificat. Dacă persoana care i-a devenit recent ”prieten/ă” insistă prea mult să se întâlnească, este un motiv în plus de îngrijorare și chiar de evitare.

Sexting

Un fenomen extrem de riscant, dar foarte răspândit printre tineri, este așa-numitul „sexting”. Acesta constă în expedierea unor mesaje textuale sau multimedia ce conține elemente erotice între adolescenţi. Întâlnim astfel de cazuri mai ales între tineri care au o relaţie de prietenie mai apropiată/intimă.

Riscul este că aceste materiale pot nimeri ușor în mâinile infractorilor, care le pot folosi în scop comercial sau pentru a șantaja victima.

Sfat: Atenționați copilul că mesajele și fotografiile pe care le trimite cuiva într-o discuţie aparent privată pot ajunge în mâna unor persoane nepotrivite și, mai apoi, pot ajunge să devină publice. Orice este expediat altcuiva, scapă de sub control, poate fi trimis mai departe altora sau poate fi postat pe un alt website, acum sau mai târziu. Încurajați copilul să informeze părinții sau să discute cu alte persoane în care au încredere, ori de câte ori este îngrijorat sau supărat ca urmare a utilizării Internetului.

Read the rest of this entry »

Activitate profilactică cu genericul: „Cuvintele urâte dor”

La data de 22 februarie 2017, copiii care frecventează Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineri „Dacia” din sectorul Centru au participat la o activitate profilactică privind prevenirea şi combaterea violenţei verbale.
În cadrul activităţii cu genericul: „Cuvintele urâte dor” copiii au fost informaţi despre noţiunea de violenţă verbală, despre tipurile de violenţă verbală, precum şi efectele violenţei verbale.

Violenţa verbală înseamnă transpunerea cuvintelor în arme ce traumatizează, folosite împotriva copiilor sau chiar de către copii, agresiunile verbale pot lăsa răni adanci în psihicul viitorilor adulţi.

Violenţa prin întimidare sau ameninţare poate provoca traume în stare să compromită dezvoltarea copiilor, a familiilor sau a întregii comunităţi.

Cele mai frecvente si cunoscute situaţii sunt cele în care victima este supusă ameninţărilor, venite de la cei de aceeaşi vârstă ori de la părinţi şi profesori. Ţipetele, jignirile şi înjurăturile fac parte şi ele din acest comportament agresiv, cu scopul de a intimida sau a umili.

Pentru prevenirea intensificării violenţei verbale asupra copiilor, portalul on-line http://www.ziare.com/ vine cu recomandări pentru părinţi:

  • înainte să treci la sancţiuni, întreabă, află de ce-a greşit, ce l-a determinat să aibă un anumit comportament;
  • nu în ultimul rănd, evită tu, în primul rând, comportamentul agresiv. Nu-ţi intimida copilul, pentru că astfel se va lasa usor intimidat de orice comportament agresiv. Dacă-l înveţi că a fi cuminte înseamnă să tacă şi să execute, copilul exact asta va face şi în faţa unui agresor, lăsându-se umilit, făra a scoate o vorbă.
  • învaţă să fii partenerul copilului tău, prietenul lui, dacă vrei să-ţi se destăinuie ca unui prieten, dacă vrei să se simtă în largul său şi să poată vorbi cu tine atunci când are o problemă. Chiar daca poate-ai uitat, cuvintele dor, iar cele nespuse dor şi mai tare.

Seminar de informare pentru voluntarii Organizaţiei de Tineret a PSRM

La data de 22 februarie 2017, un grup de elevi şi studenţi din diverse instituţii educaţionale preuniversitare şi universitare din municipiul Chişinău, voluntari ai Organizaţiei de Tineret a PSRM, au participat la un seminar de informare în cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Seminarul a iniţiat cu cuvântul de salut al şefului interimar al DMPDC, doamna Rodica Terehovschi, ulterior elevii şi studenţii au fost informaţi despre sistemul, precum şi formele de protecţie a copilului din municipiul Chişinău, informaţie prezentată de şefa Serviciului monitorizare, sinteză şi strategii, doamna Valentina Canariov.

Read the rest of this entry »

Căutare în site
Ajută un copil!
Ajuta un copil
Arhiva articolelor