Având în vedere că ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă, Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului informează cetățenii referitor la depistarea copiilor în situație de risc în stradă

Foto-simbol: www.dcnews.ro

În cazul în care observați pe străzile orașului copii nesupravegheați, care vagabondează sau cerșesc, apelați imediat la nr. 902 – Inspectoratul de poliție din sectorul unde a fost identificat copilul, ulterior angajații Inspectoratului de poliție, după identificarea copilului în stradă, vor anunța autoritatea tutelară locală (Direcția pentru protecția drepturilor copilului de sector), și împreună vor efectua evaluarea inițială a copilului în conformitate cu prevederile Legii nr. 140 din 14.06.2013 „Privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi”. În acest timp copilul va fi plasat în plasament de urgență în cadrul centrelor de plasament din subordinea Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului sau în centre de plasament din subordinea organizațiilor neguvernamentale, pe o perioadă de 72 de ore. Totodată, DMPDC colaborează cu autoritatea tutelară locală de unde provine copilul. După expirarea celor 72 de ore, autoritatea tutelară locală în conlucrare cu autoritatea tutelară teritorială va decide prelungirea plasamentului până la 45 de zile, perioadă în care se pregătește dosarul copilului pentru plasament planificat sau reintegrarea copilului în familia biologică.

Scrie un comentariu

Căutare în site
Ajută un copil!
Ajuta un copil

Arhiva articolelor